Căderea în extaz a zeului Futerman (II)

Căderea în extaz a zeului Futerman

Rămas-am tot Deus ex Machina, cea care spune istoria

Faimosului zeu Futerman, ce nu-şi dorea decât victoria

Şi câte-o plămădită caldă, s-o umfle din când în când,

Ca să-l hrănească pe-al său paloş ce părea veşnic flămând.

Legendele cele mai vechi vorbesc despre-a sa înălţare

La cer, printre zei, ca fiind de-Apocalips aducătoare

Şi poate de aceea dup’-a lui zeificare-apoteotică

Pământul se-mpărţi într-un zgomot şi o linişte haotică,

Iar din inima sa ieşi un vajnic şi semeţ lup sur

Care-i jură lui Futerman credinţă fără de cusur.

Dar Futerman nu-nţelegea ce era cu-această creatură

Şi-un timp îndelungat se gândi doar cum s-o fută-n gură.

La curtea zeilor acest lup devenise îndrăgit

Căci a sa loialitate, eleganţă şi mândrie erau de neclintit

Dar Futerman cel invidiat de toată curtea zeilor

Spre lupul său nici nu privea, fiind fascinat de-a harpiilor,

Gorgone false şi fatale ce pe-al Disperării Munte umblau

Şi cu-ale lor vopsele magice pe toţi bărbaţii-i fermecau.

Iar întâmplarea face că eroul om de când era, visa

La ale lor forme preţioase şi cu-ale lor guri gânduri plăsmuia.

Văzând acestea, zeii cu toţii încercară a-l opri,

Iar Futerman cu al său paloş de-a lor mânie se feri

Şi-n grabă spre-al Disperării Munte Futerman se-ncălecă

Pe a sa sulă zburătoare, iar pe-al său lup în neant îl alungă.

Ajuns la Stânca Harpiilor, vrăjit fu de cea dintâi gorgonă,

Cu păr de abanos şi chip de drac spre al ei piept îl cheamă.

La curtea zeilor e panică, al lumii spirit – alungat,

„Ex Machino”, scandară toţi, „arată-ne ce-i de făcut!

Pe zeul Futerman ce însăţi tu l-ai făurit din om

Cu mintea sa grav încurcată şi cu sula cât un pom.

Cred eu”, vorbi iar zeul-şef, „că-i a ta datorie sfântă

Să îl conduci pe Futerman către-a sa sigură osândă.

Pleacă spre Munte, isprăveşte, apoi povestea vino de ne-o cântă!”

Eu, Machina, luând avânt spre-al harpiilor den, gândeam:

„Vai, scutura-v-ar Futerman… cu tot cu-al vostru mândru neam!”

Pe-al Disperării Munte gorgona brună pe Zahar mi-l împietrea

Să-l aibă poză şi statuie, şi păpuşă oricând vrea.

Iar sula lui Zahar pe-al Disperării Munte-l încolătăcea,

Cu zvâcuri dese şi obraznice prin toate harpiile trecea,

Şi-al sulii capăt spre curtea zeilor în depărtare se pierdea.

„Cântă Deus ex Machina, e aspra vreme-a judecăţii!”

Înspre Zahar gonea chiar lupul său, răzbind pe marginea eternităţii.

Cu ai săi dinţi regeşti piatra i-o crăpă

Iar pe gorgona brună curând o decapită.

Întorşi la curtea zeilor, toţi mai marii pieiseră!

De-a lui Futerman pulă scuturaţi cu toţii fură!

Mâhnit grăi Futerman privind spre marea de corpuri:

„Din om, tu zeu asemeni ţie m-ai făcut, să-ţi fiu alături

Să fim doar doi zburând pe-al meu copac prelung,

Şi-astfel s-ajungem gemeni, să fim chiar gând în gând.

Tânăr fiind, la harpii jinduiam mai mult ca la orice

Dar a lor moarte-au anunţat a tale poveşti lirice

Şi-al zeilor blestem tot din a ta gură a ieşit

Drept al tău geamăn şi supus a ta dorinţă-am împlinit

Acum că am rămas din nou din sute, numai doi,

Spune-mi cinstit, ex Machino, cine-i cu-adevărat mai monstru dintre noi?”

 

(C.G. către F.Z. , „Căderea în extaz a zeului Futerman”, scrisă în metru antic, 26.02.2015)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s